Dezvoltarea tehnologiei pe parcursul ultimilor ani a dus si la aparitia diverselor mituri pe care vom incerca sa le demontam in acest articol. Aceste povesti se invart atat in cercuri de persoane pasionate de tehnica cat si in grupuri care nu au prea multa legatura sau interes cu tot ceea ce inseamna inovatie tehnologica. Aceste idei prefabricate sunt, dupa cum spuneam, doar mituri care nu trebuie confundate cu faptele reale. Sa vedem care ar fi cateva dintre aceste mituri.
1. Laptopul sau smartphone-ul trebuie incarcat doar dupa epuizarea completa a bateriei. Daca folosesti baterii reincarcabile nichel-cadmiu sau bazate pe nichel-metal hibrid, aceasta afirmatie se sustine. Cu toate acestea, in ziua de astazi nu mai este valabila. Noile baterii litiu-ion sau litiu-polimer nu mai depind de ciclul de reincarcare complet.
2. Asteapta 15 secunde inainte de repornirea calculatorului. Poate ca unii au auzit de acest mit, altii poate ca nu. Expertii au insa pareri diferite cu privire la acest aspect. Conform parerilor lor, perioada de asteptare necesara inainte de repornire este necesara pentru functionarea mai buna a hard-diskului. Vitezele la care se invart platanele unui hard disk sunt de 7200 rpm sau mai mari, astfel este necesar un timp pentru ca acestea sa se opreasca. Cu toate acestea, regula de 15 secunde nu este 100% cea de urmat.
3. Poti fi urmarit prin GPS-ul de pe telefon chiar daca acesta este inchis. Sa analizam un fapt simplu: orice semnal are nevoie de o sursa de alimentare pentru a putea fi emis. Aceasta inseamna ca odata ce telefonul este inchis, nu poate fi transmis nici un fel de semnal, mai ales cel GPS.
Lista de mituri poate continua, acestea apar la fel de des precum si inovatiile tehnologice. Le-am auzit de multa vreme si de cele mai multe ori le-am aprobat fara sa stim exact despre ce e vorba. Cu toate acestea trebuie cunoscute si faptele ce stau in spatele unor afirmatii. Nu trebuie sa cadem in capcana acestor mituri, trebuie sa avem o idee exacta despre cum putem folosi tehnologia mai bine.