Ca orice grup, si ateismul are nevoie de un lider, cineva care sa stie cum sa ne prezinte interesele in public sau intr-un dialog cu un habotnic religios. Cineva relaxat si cu argumente bune.
Pe vremuri, Richard Dawkins era cel mai apropiat lucru pe care il avea lumea drept papa al ateismului. Nu ne-am adunat sa-l votam intr-o intalnire secreta. Nimeni nu a avut niciun fel de obiectie, pentru ca ar trebui sa avem un reprezentant si el parea sa fie o idee buna. Dar, apoi, treptat, s-a dovedit ca e, de fapt, un ticalos.
Se uita de sus la oricine nu este de acord cu el cu atat de mult dispret, incat pana si profesorul Plesneala s-ar simti prost, a insultat si trivializat hartuirea sexuala si a comentat si de cainii care fac sex oral, fara motiv. Dawkins este un fel de J.D. pentru ateismul Vernoicai – la inceput, am crezut ca era cool, un rebel, dar cand am ajuns sa-l cunoastem mai bine am realizat ca era nebun.
Cine mai ramane? Christopher Hitchens a fost un critic proeminent al religiei. Insa argumentele sale nu erau la fel de bune. Stephen Hawking? E prea ocupat sa inventeze gauri negre.
De cand cu avantul internetului, oameni comuni incep sa devina vocea ateismului. Sunt sigur ca multi dintre voi puteti numi cativa atei care isi exprima argumentele rational si politicos, dar fiind un fan relaxat al discutiilor intense despre religie, nu pot sa numesc decat oamenii proeminenti. Sunt ca fanul de basketball care nu il cunoaste decat pe LeBron. Asta inseamna ca aroganta a devenit tonul principal. Suntem atrasi de oameni, nu pentru ca au argumente foarte bune, ci pentru ca sunt galagiosi si grosolani. Asa credem ca ar trebui sa fie cineva care ne prezinta credintele, dar asta ar insemna sa lasam PETA sa reprezinte toti vegetarienii sau Die Antwoord toata muzica.